Municipiul Sighetu Marmației va fi dotat cu insule ecologice digitalizate de colectare a deșeurilor, după ce consilierii locali sigheteni au aprobat ieri, 31 octombrie, depunerea cererii de finanțare.
Este vorba despre cinci insule subterane care necesită lucrări de construcții și montaj, 27 de insule supraterane individuale compuse din cinci containere și 18 insule ecologice digitalizate supraterane încasetate compuse din cinci containere.
Potrivit primarului Vasile Moldovan, proiectul urmează să fie depus la Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor pentru finanţare prin Planul National de Redresare si Rezilienţă.
Valoarea totală a proiectului este de 4 milioane lei, iar rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100%, din valoarea cheltuielilor eligibile fără TVA.
Prin acest proiect se urmăreşte creşterea gradului de colectare selectivă a deşeurilor de la cetăţeni, recuperarea materialelor reciclabile şi reducerea cantităţii de deşeuri biodegradabile.