TV Sighet TV Sighet
  • Acasă
  • Știri
    • Administrație
    • Autorități
    • Educație
    • Sport
    • Servicii publice
  • Evenimente locale
  • Emisiuni
    • Reportajul zilei
    • Manifest
    • Zestrea Maramureșului
    • Cuvânt de învățătură
  • Anunțuri videotext
  • Contact
TV Sighet
.
 Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș, protest la Guvern. Se cer salarii decente
Breaking News Educație Știri

Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș, protest la Guvern. Se cer salarii decente

de admin 02.02.2023 26 4 min lecturare
  • 0
    Facebook
  • 0
    Twitter

Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș a fost reprezentat ieri, 1 februarie, la pichetarea sediului Guvernului, organizată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“. La acțiunea de protest au participat aproximativ 1.500 de membri de sindicat din întreaga țară.

„Acțiunea a atras atenția asupra problemelor cu care se confruntă, în primul rând, personalul nedidactic, dar și personalul didactic, probleme generate de salarizarea nemotivantă. Nu trebuie uitat că personalul nedidactic este singura categorie de bugetari care, nici în anul 2023, nu a atins nivelul salariilor de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/ 2017 pentru anul 2022. Salariile de bază ale personalului nedidactic se situează între 1.800 și 2.300 de lei, iar creșterea inflației (16,4% în luna decembrie 2022), concomitent cu creșterea prețurilor la produsele de bază și la utilități au condus la creșterea gradului de sărăcire”, explică Ioana Petreuș, președintele Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș.

O delegație a reprezentanților celor trei federații organizatoare ale acestui protest a purtat, ulterior, discuții cu reprezentanți ai Executivului: Ligia Deca, ministrul Educației, Mihnea Claudiu Drumea, consilier de stat la Cancelaria Prim-Ministrului, Sorin Ion, secretar de stat Învățământ Preuniversitar în Ministerul Educației, și Mădălin-Cristian Vasilcoiu, secretar de Stat în Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Reprezentanții părții sindicale au reamintit reprezentanților Executivului motivele protestului, revendicări care au fost aduse la cunoștința Prim-Ministrului și la data de 19 decembrie 2022 în cadrul întâlnirii de la Guvern.

În ceea ce privește salarizarea personalului didactic, sindicaliștii atrag atenția asupra faptului că nivelul salariilor stabilite de Legea-cadru nr.153/ 2017 pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și superior nu reflectă importanța socială a muncii depuse de cadrele didactice.

De asemenea, salariul directorilor unităților școlare este sub venitul multor cadre didactice în condițiile în care s-au diminuat mult și zilele de concediu pentru aceștia.

Federațiile sindicale din Educație mai subliniază că, nici la ora actuală, personalul didactic și nedidactic nu beneficiază de sporurile pentru condițiile de muncă, iar salariul de bază al personalului didactic auxiliar nu a mai fost majorat din anul 2019. Mai mult, cu toate că sunt numeroase situații când se prestează muncă suplimentară, din cauza lipsei de personal, salariații nu sunt remunerați pentru munca suplimentară depusă, deși acordarea timpului liber corespunzător este imposibilă. Personalul nedidactic este singura categorie de bugetari care, nici în anul 2023, nu a atins nivelul salariilor de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/ 2017 pentru anul 2022.

„Federațiile sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar consideră că, în perioada imediat următoare, Guvernul României trebuie să adopte un act normativ prin care personalului nedidactic să i se acorde salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/ 2017 pentru anul 2022, concomitent cu acordarea sporurilor pentru condiții de muncă pentru toate categoriile de salariați din învățământ. De asemenea, este absolut necesară adoptarea unui act normativ care să repoziționeze salariații din învățământ în ierarhia funcțiilor bugetare”, conchide Ioana Petreuș, președintele SLI MM.

Dacă nu se va primi în cel mai scurt timp un răspuns favorabil, protestele vor continua, transmit federațiile sindicale din învățământ.

Articolul anterior
Articolul următor

admin

administrator

TV Sighet TV Sighet

Strada Xenopol, Nr. 46,
Sighetu Marmației 435500,
Maramureș, România

+4 0784 227 977

contact@tvsighet.ro

Despre TV Sighet

TV Sighet – „Televiziunea oraşului tău” înseamnă televiziunea 100% locală care emite 24 de ore din 24 pentru telespectatorul maramureşean. TV Sighet este singurul post de televiziune 100% sighetean, local, cu studio propriu în Sighetu Marmaţiei care difuzează programe locale, reportaje, talkshow-uri, ştiri, dedicaţii muzicale pe muzică nouă şi populară cu impact direct în zona de serviciu.

TV Sighet

Echipa noastră
Alătură-te echipei
Sesizează TV Sighet

Publicitate

Publicitate site
Publicitate TV Sighet

Link-uri utile

Sighet FM
Primăria Sighet
Spital Sighet

Articole

Știri
Emisiuni
Evenimente

Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Politica de cookie

Copyright 2008-2023 TV Sighet. Toate drepturile rezervate.


KingSystems®







www.tvsighet.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul 2016/679/UE.
Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Sunt de acord Nu sunt de acord