TV Sighet TV Sighet
  • Acasă
  • Știri
    • Administrație
    • Autorități
    • Educație
    • Sport
    • Servicii publice
  • Evenimente locale
  • Emisiuni
    • Reportajul zilei
    • Manifest
    • Zestrea Maramureșului
    • Cuvânt de învățătură
  • Anunțuri videotext
  • Contact
TV Sighet
.
 Toader Bârsan, sculptorul „porților cerului Maramureșului”, a trecut la cele veșnice
Știri

Toader Bârsan, sculptorul „porților cerului Maramureșului”, a trecut la cele veșnice

de admin 04.01.2022 279 3 min lecturare
  • 6
    Facebook
  • 1
    Twitter

Toader Bârsan, meșterul popular cioplitor în lemn din localitatea Bârsana și ambasador al turismului maramureșean a trecut la Domnul, astăzi, la vârsta de 78 de ani.

”Ierarhii Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, împreună cu preoții și monahii care l-au cunoscut, transmit condoleanțe și mângâiere și alinare sufletească familiei îndoliate, soției Anuța, celor doi fii, părintele Teodor – slujitor la Mănăstirea Bârsana și domnului Ion Bârsan – care, împreună, duc cu multă dragoste mai departe, arta sculpturii în lemn și construirea de biserici de lemn.

Amintim faptul că domnul Toader Bârsan a construit la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, poarta de intrare lângă mormântul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian (în anul 1988) precum și troița din fața cimitirului lăcașului monahal.

Toader Bârsan este meșterul care a făcut cunoscut numele Maramureșului până la Muzeul Smithsonian din Washington, pentru care a sculptat acolo o poartă maramureșeană. Prin această poartă a trecut însuși Bill Clinton, președintele Statelor Unite ale Americii, din acea vreme. „O adevărată poartă maramureşană nu poate să nu aibă arborele vieţii.

De el aparţine funia, colacul înseamnă bogăţie, rozeta – soarele. Aici avem fagurele de miere, aici peştele, simbolul curăţeniei, aşa să fie omul de curat la suflet cum e peştele pe dinafară, că el numai în apă trăieşte”, mărturisea artistul, în anul 2014.

În semn de recunoștință pentru promovarea culturii și a meșteșugurilor maramureșene, meșterul a primit în urmă cu câțiva ani, de la Consiliul Județean Maramureș, titlul onorific de „Ambasador al Turismului Maramureșean”.Vom reveni în scurt timp cu detalii cu legate de Slujba înmormântării.Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească cu drepții întru Împărăția Sa! Veșnica lui pomenire din neam în neam!”

Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului

sursa foto: Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului

Articolul anterior
Articolul următor

admin

administrator

TV Sighet TV Sighet

Strada Xenopol, Nr. 46,
Sighetu Marmației 435500,
Maramureș, România

+4 0784 227 977

contact@tvsighet.ro

Despre TV Sighet

TV Sighet – „Televiziunea oraşului tău” înseamnă televiziunea 100% locală care emite 24 de ore din 24 pentru telespectatorul maramureşean. TV Sighet este singurul post de televiziune 100% sighetean, local, cu studio propriu în Sighetu Marmaţiei care difuzează programe locale, reportaje, talkshow-uri, ştiri, dedicaţii muzicale pe muzică nouă şi populară cu impact direct în zona de serviciu.

TV Sighet

Echipa noastră
Alătură-te echipei
Sesizează TV Sighet

Publicitate

Publicitate site
Publicitate TV Sighet

Link-uri utile

Sighet FM
Primăria Sighet
Spital Sighet

Articole

Știri
Emisiuni
Evenimente

Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Politica de cookie

Copyright 2008-2023 TV Sighet. Toate drepturile rezervate.


KingSystems®







www.tvsighet.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul 2016/679/UE.
Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Sunt de acord Nu sunt de acord