Proiectul privind renovarea sediului serviciilor de permise și pașapoarte Maramureș prinde contur
Proiectul privind renovarea sediului serviciilor de permise și pașapoarte Maramureș prinde contur, anunță Prefectura Maramureș.
În acest sens, ieri, 11 iulie, la sediul Instituției Prefectului – Județul Maramureș a avut loc o întâlnire cu echipa de proiectare, care a prezentat planșele aferente noului interior și a noii fațade a clădirii, urmând ca până la finalului lunii iulie, etapa de proiectare să fie finalizată.
Ședința de lucru a fost condusă de prefectul Rudolf Stauder și au fost discutate mai multe aspecte de ordin tehnic privind renovarea clădirii, astfel încât costurile energetice să scadă considerabil, angajații să lucreze într-un mediu sigur și curat, iar accesul publicului să fie mai facil.
Proiectul implementat de Instituția Prefectului – Județul Maramureș prin Programul Național de Redresare și Reziliență, dar și fonduri naționale, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne a fost demarat în 20 ianuarie 2023 și are o perioadă de implementare de 30 de luni, iar valoarea acestuia este de 7.630.185,00 lei.