Maramureșul va fi promovat la târgurile de turism din Londra, Varșovia și Barcelona
În luna noiembrie, Consiliul Județean Maramureș, la invitația Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, va participa la trei Târguri de Turism Internațional, respectiv: WTM Londra, TT Varșovia și IBTM Barcelona, iar în perioada 10-13 noiembrie 2022, la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României 2022.
Prin urmare, toate structurile de primire turistice, agențiile de turism, asociațiile profesionale din domeniul turismului și unitățile administrativ-teritoriale din Maramureș pot să aducă materiale de promovare, elaborate în limba română/ engleză, la Consiliul Județean Maramureș, camera 20, până la data de 24 octombrie 2022.
Acestea vor fi distribuite pentru promovare la târguri de turism din țară și din Europa.