Un nou terminal de pasageri la Aeroportul Internațional Maramureş
Aeroportul Internațional Maramureș a depus, la începutul acestei luni, o cerere de finanțare pentru construcția unui nou terminal de pasageri, precizează ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, într-o postare pe facebook.
Noul terminal va avea o capacitate de 450 de pasageri pe oră. Vor fi construite și o serie de alte facilități, printre care parcări pentru autoturisme, microbuze și autocare, zonă pentru staționarea taxiurilor, zonă cargo și un hotel. Noul terminal va avea o suprafață totală desfășurată de 12.209 metri pătrați.
Proiectul ar trebui să fie gata în doi ani, iar valoarea estimată este 138,12 milioane de lei.
sursă foto: facebook-Sorin Grindeanu