Academia de fotbal „Emeric Dembroschi” Sighet are un nou antrenor
Pregătirea pentru noul sezon competițional a început ieri, 18 iulie, la Academia „Emeric Dembroschi” Sighet.
Începând din acest sezon competițional, s-a alăturat proiectului sportiv Pop Mihai care a mai antrenat la echipe precum: Universitatea Cluj, Viitorul Cluj,Luceafărul Strâmtura, Avântul Bârsana și CS Plimob Sighet.
Mihai este nerăbdător să facă performanță la Academia ,,Emeric Dembroschi” unde are așteptări mari:
,,Am venit la Academia ,,Emeric Dembroschi” cu speranțe mari că putem face o figură frumoasă. Sunt surprins plăcut de ceea ce am găsit aici, unde fiecare știe ce are de făcut, avem bază sportivă, din punct de vedere logistic stăm foarte bine, iar cel mai important este că avem copii dornici de a se remarca și de a face performanță, iar de aici pornește totul, de la dorința copiilor de a ajunge mari fotbaliști. Obiectivul nostru, al celor din cadrul clubului este de a scoate fotbaliști și de a oferi copiilor din Sighet și din împrejurimi un mediu plăcut și profesionist de a face fotbal.” a spus noul antrenor.
Antrenamentele grupelor de juniori de la Academia ,,Emeric Dembroschi” se desfășoară în fiecare zi la baza sportivă a clubului din Sarasău.